full screen background image

Guvernul se întrunește joi în ședință

Guvernul-Romaniei     Guvernul se reunește joi în ședință, membrii Cabinetului urmând să discute un proiect de OUG privind plata subvențiilor către agricultori.

Premierul Victor Ponta a anunțat convocarea pentru joi a unei reuniuni extraordinare a Executivului, solicitându-i în context vicepremierului Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, elaborarea unui proiect de ordonanță de urgență privind plata subvențiilor către agricultori.

“Vreau să-l rog pe domnul ministru al Agriculturii să spună cât mai des că, în sfârșit, rezultatele sunt bune, după ce a trecut ploaia. Dar, ca orice lucru bun, spun eu, domnule ministru, vine și un lucru rău. Cei de la APIA s-au speriat și nu mai vor să dea subvenții. Vă rog să veniți, joi, vreau să facem o ședință de Guvern, că avem deja voie constituțional să dăm ordonanțe de urgență, și joi vreau să veniți cu o ordonanță de urgență prin care să clarificăm faptul că toată lumea primește subvențiile. Funcționarii de la APIA au dat șase ani subvenții într-un fel și în al șaptelea an le e frică să nu fie arestați. Deci, haideți să elucidăm legea și toți agricultorii să primească subvențiile”, a spus premierul.

comments

comments




Leave a Reply

avatar