full screen background image

Sancţiuni pentru arderea miriştilor şi resturilor vegetale

incendiu_vegetatie_bun     Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava atenţionează pe fermieri că prevederile privind bunele condiţii agricole şi de mediu interzic arderea miriştilor şi a resturilor vegetale, pe terenul arabil, cât şi a vegetaţiei uscate, pe pajiştile permanente.

Directorul executiv, Iacob Vasile Caciur, reliefează că obiectivul acestei condiţii este menţinerea materiei organice în sol, prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă.

„Agricultorii care utilizează teren arabil, inclusiv pajişti temporare, nu trebuie să ardă miriştile şi resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor, respectiv paiele de cereale păioase, vrejii de plante proteice sau de cartof, cocenii de porumb, tulpinile de floarea soarelui, rapiţă, inclusiv miriştile sau iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare”, evidenţiază Caciur.

Şeful APIA Suceava pune în vedere că agricultorilor care nu respectă aceste cerinţe li se vor aplica reduceri la suma totală de plată cuvenită, indiferent de suprafaţa arsă.

Interzisă este de asemenea, şi arderea vegetaţiei uscate, pe pajiştile permanente, sancţiunea amintită fiind aplicată şi în acest caz.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a încheiat cu Garda Naţională de Mediu şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă un protocol privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole, prin acţiunile comune desfăşurate de aceste structuri urmărindu-se reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei, cât şi sancţionarea celor care încalcă dispoziţii respective.

comments

comments




Leave a Reply

avatar