full screen background image

Comerţul şi industria, cele mai amendate pe linie de protecţia muncii

ITM     În prima jumătate a acestui an, lucrătorii Serviciului „Sănătate şi securitate în muncă” al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava  au verificat 685 de agenţi economici, pentru care s-au întocmit 753 de procese verbale de control.

Inspectorul şef, Romeo Butnariu, informează că operatorilor economici surprinşi că au încălcat prevederile legale în vigoare li s-au aplicat 898 de sancţiuni contravenţionale, totalul amenzilor  cu care s-au ales contravenienţii cu pricina atingând 132.000 de lei.

Cele mai multe sancţiuni, respectiv 805, i-au vizat pe agenţii economici din comerţ, industrie şi alte domenii, urmând în ordine descrescătoare, cei din transporturi, cu 37 de amenzi şi minerit, cu 19, în timp ce pe ultimul loc se situează angajatorii din agricultură, cu 5 amenzi

În vederea remedierii neconformităţilor constatate în timpul controalelor, inspectorii de muncă pot recurge la indicarea de măsuri, cu termene precise de remediere a deficienţelor, cât şi la aplicarea de sancţiuni contravenţionale principale, precum avertismentul şi amenda contravenţională, sau sancţiuni complementare, ca anularea sau retragerea autorizaţiei de funcţionare, sistarea activităţii şi scoaterea din funcţiune a instalaţiei, atunci când se constată o stare iminentă de pericol.

ITM poate sesiza organele de urmărire penală cu privire la cazurile prevăzute de lege ca fiind infracţiuni, dar şi Oficiul Registrului Comerţului, cu cereri de radiere a agenţilor economici vinovaţi de săvârşirea de abateri grave şi repetate de la legislaţia privind relaţiile de muncă şi normele de sănătate şi securitate în muncă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar