full screen background image

Obligaţia asigurării condiţiilor de lucru la temperaturi ridicate extreme

canicula 2     Inspectorii de muncă vor dispune sistarea, până la remedierea deficienţelor, a activităţii agenţilor economici care încalcă grav prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000, privind măsurile obligatorii de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, avertizează conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.

Inspectorul şef, Romeo Butnariu, atrage atenţia că sancţiunile contravenţionale pentru angajatorii care nu se conformează normelor legale în vigoare sunt cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei.

Butnariu: „Inspectoratul Teritorial de Muncă monitorizează, prin intermediul inspectorilor de muncă, modul în care angajatorii respectă măsurile ce pot fi aplicate, în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, în scopul protejării salariaţilor. În momentul în care temperatura depăşeşte +37 de grade Celsius sau cea care, corelată cu condiţiile de umiditate ridicată, este echivalentă cu acest nivel, angajatorii sunt obligaţi la reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice ale angajaţilor, la asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, la alternarea efortului dinamic cu cel static, precum şi la combinarea intervalelor de lucru cu altele de repaus, în locuri umbrite.

În condiţiile de temperaturi care depăşesc pragul caniculei şi cel de confort termic, legislaţia în vigoare specifică faptul că salariaţilor li se va pune la dispoziţie câte 2-4 litri de apă minerală de persoană şi schimb, echipament individual de protecţie adecvat şi, totodată, li se va crea posibilitatea accesului la duşuri.

În situaţia în care aceste imperative nu sunt realizabile, se va trece la reducerea duratei zilei de lucru; eşalonarea activităţii în două etape, până la ora 11.00 şi, respectiv, după ora 17,00; întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuităţii acolo unde încetarea acestuia este interzisă, potrivit legii.

Aceste din urmă măsuri vor fi luate dacă temperaturile ridicate extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv.

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri, angajatorul are obligaţia asigurării examenului medical, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi ridicate. Persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind temperaturile pozitive extreme, vor fi trecute pe alte locuri de muncă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar