full screen background image

Datornicii la creditele ipotecare ar putea scăpa temporar de executarea silită

credit ipotecar     Persoanele care au luat credite ipotecare şi nu le pot achita ar putea beneficia de suspendarea temporară a executării silite a imobilelor, până la redresarea financiară, fără a plăti cauţiune, potrivit unei iniţiative legislative aflată în consultare publică, iniţiată de patru parlamentari PSD.

Dacă acest proiect va fi adoptat, suspendarea executării silite va fi obligatorie şi cauţiunea nu va fi necesara în cazul debitorilor care fac dovada că bunul imobil ce urmează a fi executat are destinaţia de locuinţă pentru familie, nu deţin un alt imobil cu această destinaţie şi fac dovada că nu realizează mai mult decât venitul minim garantat pe economie pentru fiecare membru al familiei.

Potrivit acestui proiect de modificare a Codului de procedură civilă, aceste condiţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

Iniţiatorii subliniază că, în acest moment, legislaţia din România nu conţine dispoziţii de favorizare a debitorilor din cadrul creditelor ipotecare, cum ar fi norme privind iertarea de datorie, având în vedere criza economică, sau norme de amânare a executării silite pentru o anumită perioadă de timp, în care să i se ofere debitorului posibilitatea de a se redresa economic şi de a fi în măsură să achite ratele.

comments

comments




Leave a Reply

avatar