full screen background image

Senatorul Tudor Chiuariu ignoră întrebările legate de demisia sa din Parlament

tudor chiuariu     Senatorul PNL Tudor Chiuariu, condamnat definitiv de Curtea Supremă pentru corupţie, a fost prezent la Curtea de Apel Bucureşti unde se judeca procesul lui Dan Voiculescu.

Întrebat dacă îşi prezintă demisia din Comisia Judică a Senatului şi din Parlament, având în vedere condamnarea definitivă, Chiuariu a ignorat întrebările reporterului Gândul.

„Nu vreau! Nu vreau!”, a spus Chiuariu.

Acesta a refuzat să răspundă în ce calitate se află la Curtea de Apel București, însă surse judiciare au precizat că acesta pledează ca avocat, nefiind eliminat până în prezent din barou.

Tudor Chiuariu a fost condamnat definitiv, pe 24 ianuarie, la 3 ani și șase luni de închisoare cu suspendare, în dosarul Poșta Română.

Astfel, după şase luni de la condamnarea definitivă pentru corupţie, Tudor Chiuariu este încă membru al Comisiei Juridice a Senatului.

Ca membru al Comisiei, acesta propune amendamente la legi, cum ar fi Codul Penal sau Codul de Procedură Penală. Votează legile penale pe care unele le-a şi încălcat, fiind dovedit definitiv ca infractor. Cu toate acestea, Chiuariu nu şi-a depus mandatul.

Tudor Chiuariu este şi membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ.

Chiuariu a fost condamnat pentru fapte de corupţie comise în perioada în care a fost ministru al Justiţiei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar