full screen background image

Premii naționale pentru elevii suceveni care cunosc drepturile consumatorilor

carolina     Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale, Inspectoratului Şcolar al Municipiului București și Colegiul Național ”A.D. Xenopol” București au organizat în Tabăra ”Delfinul” Năvodari, Concursul Naţional “Alege! Este dreptul tău”, ediţia a XII – a, în perioada 23-27 iunie 2014.

88 de elevi de liceu și peste o sută de elevi din clasele primare și gimnaziale s-au calificat la etapa națională a concursului, având tematică domeniul protecției consumatorilor.

Județul Suceava a fost reprezentat de elevele Ursu Carolina – Colegiul de Industrie Alimentară Suceava și Ianoș Ana Maria – Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului, la secțiunea liceu.

Probele de concurs la etapa națională au constat în testarea cunoștințelor din domeniul protecției consumatorilor (test grilă), primii 20 de elevi calificându-se la proba de eseu cu tema ”Practici comerciale incorecte”.

Un moment important al concursului l-a constituit proba  pe regiuni de dezvoltare fiind testate cunoștințele teoretice (legislația care se adresează drepturilor consumatorilor), interpretarea unui spot publicitar, studiu de caz ”Practici comerciale incorecte” și promovarea regiunii de dezvoltare într-un mod original și creativ.NE

Tatiana Vîntur, inspector pentru educație permanentă, coordonatorul echipei din regiunea NE, informează că, la secțiunea individuală, elevii din regiunea NE au dominat competiția, în primii cinci clasându-se patru elevi din județele Suceava, Iași și Vaslui, iar în primii 20 de concurenți situându-se opt elevi din județele regiunii Nord Est.

Clasamentul individual a fost următorul:

Premiul I: Ursu Carolina – Colegiul de Industrie Alimentară Suceava

Premiul II: Pîrvu Oana – Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” Iași

Premiul III: Lucaciu Bianca Alexandra – Colegiul Tehnic ”I.Maniu” Șimleul Silvaniei

Mențiune: Beșleagă Marina – Liceul Teoretic ”M.Eminescu” Bârlad

Mențiune: Țapu Andreea Mădălina – Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” Iași

Premiul I la secțiunea regiuni de dezvoltare a fost obținut de regiunea Sud Muntenia, urmată de regiunea NE (premiul II), regiunea Centru (premiul III) și mențiune regiunea NE.

Bilanțul premiilor obținute de elevii regiunii NE este remarcabil: un premiu I, un premiu II și 3 mențiuni. Final

La festivitatea de premiere a participat președintele ANPC București, Marius Alexandru Dunca, care a apreciat la superlative calitatea concursului, pregătirea de specialitate, creativitatea concurenților și  profesionalismul îndrumătorilor, Cătălina Chendea – inspector de specialitate al MEN, Elena Ștefan – inspector pentru educație permanent ISM București, reprezentanți ai ANPC București, ai organizației Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România, inspectori școlari, profesori îndrumători.

Trebuie amintiţi şi profesorilor îndrumători, prof. Cristina Lăcrămioara Lupan (Colegiul de Industrie Alimentară Suceava), prof. Jescu Liliana (Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” Iași), prof. Vrînceanu Maria (Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului).

comments

comments




Leave a Reply

avatar