full screen background image

Românii muncesc cel mai mult dintre europeni

HPIM0544.JPG     Salariații din Franța cu normă întreagă au lucrat în 2013 în medie cu 186 de ore mai puțin decât cei din Germania, cu 239 de ore mai puțin decât cei din Marea Britanie și chiar cu 438 de ore mai puțin decât cei din România, țară aflată în fruntea clasamentului privind durata anuală medie efectivă de muncă, potrivit unui studiu al Institutului Coe-Rexecode publicat miercuri, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Studiul arată că durata anuală medie efectivă de muncă a salariaților cu normă întreagă este ”cea mai scăzută în Franța (împreună cu Finlanda) dintre toate țările europene”, indică societatea de cercetări economice apropiată patronatului, bazându-se pe date obținute, la cererea sa, de la oficiul european de statistică Eurostat.

În 2013, această durată de muncă era în Franța de 1.661 de ore, respectiv cu 120 de ore mai puțin decât în Italia, cu 186 de ore mai puțin decât în Germania, cu 239 de ore mai puțin decât în Marea Britanie și chiar cu 438 de ore mai puțin decât în România, țară ce se situează pe locul întâi în clasament.

Francezii au o durată săptămânală individuală obișnuită de muncă de 39,2 ore, dar aceasta nu ține cont de absențe (concedii, zile de sărbătoare etc.)

Potrivit Coe-Rexecode, Franța este, de asemenea, țara unde durata de lucru s-a redus cel mai mult în ultimii cincisprezece ani: între 1998 și 2013, ea a scăzut cu 14,8 %, față de 9,8 % în Spania, 8,9 % în Germania, 8,5 % în Suedia, 7,6 % în Italia și 3,1 % în Regatul Unit.

comments

comments




Leave a Reply

avatar