Cântăreaţa Shakira, care are o relaţie de trei ani cu fotbalistul spaniol Gerard Piqué, a declarat recent într-un interviu că nu se grăbeşte cu căsătoria, deoarece o nuntă nu va schimba legătura profundă pe care o are cu partenerul de viaţă.
Deşi Shakira are o relaţie cu Gerard Piqué din 2011, iar în 2013 a născut primul copil al cuplului, pe nume Milan, cântăreaţa a precizat că nunta nu este o prioritate în viaţa ei.
În interviul acordat revistei Glam Belleza Latina, cântăreaţa, în vârstă de 37 de ani, a spus: “Deja avem ceea ce este esenţial. Avem o legătură între noi, o iubire unul faţă de celălalt şi un copil. Cred că aceste aspecte ale relaţiei noastre sunt deja stabilite, iar căsătoria nu le va schimba”.
Cu toate acestea, Shakira a adăugat că Gerard Piqué este alesul, în cazul în care va decide să meargă la altar.
“Dacă o să mă să căsătoresc vreodată, el este alesul”, a spus cântăreaţa de origine columbiană.
Leave a Reply