full screen background image

Proiectul de modernizare a zonei Palatului Administrativ, analizat de ARDNE

Palatul adminstrativ     Primăria municipiului Suceava a depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est proiectul pentru finalizarea reabilitării zonei centrale a municipiului Suceava.

“Sperăm ca acest proiect să fie aprobat cât mai repede, să putem semna cordul de finanţare, în aşa fel încât să demarăm efectiv lucrările în acest an şi să îl închidem până la mijlocul anului viitor”, a declarat primarul Ion Lungu.

Intervenţii vor avea loc la 4 străzi, cu lungime de 138 de metri, prevăzută fiind şi înlocuirea a 41 de stâlpi ai sistemului de iluminat public.

Valoarea investiţiei este de 10,5 milioane de lei, inclusiv TVA, durata de implementare a proiectului a fost stabilită la 12 luni, însă lucrările efective ar putea fi terminate în 8 luni.

Proiectul are două componente de reparare, respectiv cu asfalt şi cu dale de granit.

În reabilitarea cu mixtură asfaltică va intra strada „Ştefan cel Mare”, de la intersecţia cu strada „Mitropoliei” şi strada „Ana Ipătescu”, adică porţiunea din faţa Muzeului Bucovinei şi BCR.

Vor fi supuse lucrărilor strada „Vasile Bumbac”, în spatele Palatului Administrativ; o porţiune a străzii „Ştefan cel Mare”, de la intersecţia cu „Mitropoliei” şi până la Aleea „Nucului”; strada „Libertăţii”, între „Ştefan cel Mare” şi „Vasile Bumbac”, precum şi Aleea Nucului, dintre „Ştefan cel Mare” şi „Vasile Bumbac”.

În faţa Palatului Administrativ, precum şi pe cele două laterale ale imobilului care găzduieşte Consiliul judeţean şi Prefectura, vor fi montate dale de granit similare celor de pe esplanada Casei Culturii, în perimetrul din urmă circulaţia urmând a fi doar pietonală.

Intervenţiile auxiliare vor consta în repararea trotuarelor şi intersecţiilor din zonă, înlocuirea ramelor şi capacelor de la canalizare, amenajarea şi semnalizarea marcajelor rutiere.

comments

comments




Leave a Reply

avatar