full screen background image

Protest al angajaților Poștei, în toate județele din țară

protest-postasi     Zeci de angajaţi ai Poştei Române au protestat miercuri în Capitală. Oamenii sunt nemulţumiţi de condiţiile de lucru şi de nivelul salariilor şi cer demiterea directorului Instituţiei.

Liderii de sindicat spun că vor continua protestele şi săptămâna viitoare. Acţiuni similare au avut loc în toate judeţele din ţară în fața prefecturilor. În cazul în care cerinţele nu le vor fi ascultate, angajaţii Poştei Române ameninţă cu greva foamei.

„Nu ne-au mărit salariile de 5,6 ani, rămânem cu salariile aproape de minim pe economie, noi muncim de dimineața până seara, orele suplimentare nu ni le plătesc, condiții de muncă nu avem. Nu avem genți, nu avem echipament de lucru, nu hârtie, nu ne dă absolut nimic, totul cumpărăm, până și pixurile”, s-a plâns un angajat.

În cazul în care cerinţele nu le vor fi ascultate, liderii de sindicat ameninţă cu greva foamei.

Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali vor organiza mai multe acţiuni de protest. Acestea urmăresc, în principal, demiterea conducerii instituţiei şi majorarea salariilor personalului cu 20%.

Sindicaliştii spun că, în timp ce angajaţii Poştei Române s-au ales cu o reducere a salariilor de 10 procente în acest an, directorii companiei au fost răsplătiţi cu o majorare medie de aproape 19%.

Directorul companiei, Ion Smeeianu, a beneficiat de o creştere de aproape şapte ori a salariului în doi ani și a ajuns să încaseze 48.000 de lei pe lună, potrivit sindicaliştilor.

În cazul în care solicitările nu le vor fi soluţionate, liderii de sindicat sunt gata să intre în greva foamei, de pe 19 mai.

comments

comments




Leave a Reply

avatar