full screen background image

Concurs Internaţional Studenţesc de Calculatoare „HARD & SOFT”, la USV

hard soft     Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează în perioada 12 – 17 mai 2014. Concursul Internaţional Studenţesc de Calculatoare “HARD & SOFT”, ediţia a XXI-a, concurs adresat studenților seniori din domeniile calculatoarelor, electronicii şi automaticii, care își propune să testeze competențele tehnice hardware și software și de relaționare socială ale viitorilor ingineri.

Concursul a debutat în 1994 cu sprijinul profesorului John MILNER de la City University din Londra, în calitate de președinte al juriului pentru primele 9 ediții ale concursului. Incepând din anul 2003, coordonarea activității de jurizare a fost asigurată de profesorul Timothy HALL de la Universitatea din Limerick, Irlanda. Concursul Hard&Soft a devenit o competiție internațională respectabilă, ocupând un loc privilegiat în programele manifestărilor studențești. De-a lungul timpului, echipe din principalele centre universitare din România, alături de reprezentanţi ai mai multor universităţi partenere din Europa, s-au confruntat, la Suceava, cu provocări tehnice spectaculoase.

La ediţia 2014 a concursului s-au înscris 14 echipaje – 9 echipaje din ţară (Cluj-Napoca și Oradea cu câte un echipaj, București, Timișoara, Iaşi și Suceava cu câte 2 echipaje) şi 4 echipaje din străinătate (Beihang – China, Cernăuţi – Ucraina, Chişinău – Republica Moldova și Ilmenau – Germania). Echipele formate din câte 4 studenți vor încerca să rezolve sarcini cu un grad ridicat de complexitate, care vor necesita cunoștințe avansate din domeniile știința calculatoarelor, inginerie electronică și automatizări, referitoare la proiectarea sistemelor electronice, interfaţare, programare, utilizarea mediilor de dezvoltare software și hardware, testare și documentare, și nu numai.

Pentru ediţia 2014 juriul concursului este format din Timothy HALL, Universitatea din Limerick, Irlanda – președinte, Ciaran MacNAMEE, Kevin JOHNSON, de la aceeași universitate, Florin PRUTIANU şi Kristijan VIDEC de la ServiceXpert GmbH Munchen, Germania, în calitate de membri.

Concursul beneficiază de sprijinul Ministerului Educației Naționale, al Consiliului Judeţean Suceava, al Primăriei Suceava şi al Consiliului Local Suceava, precum şi al unor firme care se implică şi în organizarea de workshop-uri adresate studenţilor de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor.

Prezentarea practică a temelor-proiect – un adevărat spectacol al produselor la cheie, puse în funcţiune – va avea loc vineri, 16 mai 2014, începând cu ora 14.00, în Atrium, Corpul E.

Festivitatea de premiere se va desfăşura vineri, 16 mai 2014, ora 16.00, în Aula din corpul E.

Informaţii suplimentare pot fi găsite la adresa: http://www.hardandsoft.ro/

Persoana de contact este Prof.univ.dr.ing. Adrian GRAUR, adrian.graur@usv.ro.

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza