Manifestări religioase, cultural-artistice şi sportive de amploare vor fi organizate de Paşti în 226 de locuri din Bucureşti şi 36 de judeţe, la care vor participa aproximativ 320.000 de persoane, potrivit Poliţiei Române.
În perioada sărbătorilor pascale, începând de sâmbătă şi până luni, peste 11.000 de poliţişti vor acţiona zilnic pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, arată Poliţia Română, într-un comunicat de presă.
Poliţiştii vor fi prezenţi în zona celor peste 18.400 de lăcaşurilor de cult, precum şi în locurile unde se desfăşoară manifestări cultural-artistice şi sportive, cu ocazia Paştelui.
Peste 4.600 de patrule de siguranţă publică, dintre care 1.316 pedestre şi 3.360 auto, vor acţiona în perioada Paştelui, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi pe 340 de tronsoane de drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere. Aceştia vor acţiona zilnic, în medie, cu 726 de maşini, dintre 404 au aparate radar.
Poliţiştii de la transporturi vor patrula, în medie, pe 263 de trenuri de călători, în principal pe rutele către staţiunile montane şi litoral, precum şi în aproape 300 de staţii şi triaje de cale ferată. Totodată, 29 de trenuri de marfă vor fi însoţite, pe durata deplasării, de poliţişti, iar aceştia vor patrula în 12 aerogări internaţionale şi naţionale, precum şi în 28 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.
Din cei peste 11.000 de poliţişti care vor fi în misiuni în perioada Paştelui, 7.273 sunt de la ordine publică, 1.578 de la poliţia rutieră, aproape 600 de la poliţia transporturi şi 871 de la investigaţii criminale.
Un Comitet Strategic de Monitorizare asigură managementul evenimentelor deosebite din domeniul ordinii publice, transportului şi asistenţei medicale de urgenţă, cu ocazia sărbătorilor pascale şi a mini-vacanţei de 1 Mai.
Comitetul este coordonat de viceprim-ministrul pentru securitate naţională Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, şi este format din ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi ministrul Transporturilor, Dan Şova. Acesta are în subordine o structură operativă din care fac parte secretarii de stat cu atribuţii din cele trei ministere şi şefii inspectoratelor generale din MAI.
În acest an, ortodocşii şi catolicii serbează împreună Paştele, pe 20 aprilie.
Leave a Reply