Cea mai mare nerealizare a primarul Sucevei, Ion Lungu, este nereabilitarea termică a blocurilor cu bani europeni.
Edilul şef recunoaşte că, în urmă cu 2 ani, proiectul viza lucrări la 3.500 de apartamente, dar municipalitatea nu a depus nici un dosar din cauză că proprietarii nu şi-au achitat cota parte de 10 % din valoarea lucrărilor, care le revenea.
Lungu a precizat că, la şedinţa de Consiliu Local de la sfârşitul lunii, va propune avizarea indicatorilor şi apoi depunerea primelor proiecte la Agenţia de Dezvoltare Nord Est.
Lungu: “Ca să obţii o finanţare pentru reabilitarea termică, trebuie să duci doi saci de documente la Agenţia de Dezvoltare Nord Est. Ideal ar fi să mergem o dată, cu documentaţia pentru toate blocurile. Oamenii ba nu au bani, ba nu sunt de acord, ba nu fac dovada plăţii care le revine… Eu n-am ce face, sunt legat de mâini şi de picioare. Problema este, sută la sută, la asociaţiile de proprietari. Avem bani în buget, de la Uniunea Europeană, dar nu-i putem folosi.”
Leave a Reply