Talcioc Cultural Suceava va găzdui, sâmbătă, 29 martie, de la ora 19.00, proiecţia documentarului “Love, hate and everything in between” (“Dragostea, ura și totul dintre ele”), difuzat în cadrul Programului Național de Educație pentru Fericire.
“În Suceava am ajuns la al patrulea eveniment, următorul documentar difuzat în cadrul Programului Național de Educație pentru Fericire fiind “Love, hate and everything in between”, în care este explorat rolul empatiei.”, a declarat Carmen Fediuc, ambasador al Asociației Inițiativa pentru Fericire.
Difuzarea filmului va fi urmată de o dezbatere și aplicarea unor exerciții despre fericire.
Preţul unui bilet este 15 lei.
Rezervări se pot face la numărul de telefon 0755/222.880.
Locurile se vor ocupa în baza rezervărilor prealabile.
Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe www.ipf.ro/evenimente/.
Toate evenimentele ulterioare din cadrul programului din Suceava vor fi anunțate pe pagina de Facebook Inițiativa pentru Fericire și pe site-ul www.ipf.ro.
Organizatorii lansează mai multe întrebări:
Cât de importantă e compasiunea pentru a fi fericit?
Fericirea, pe care unele persoane o consideră o simplă stare de spirit care e prezentă sau nu, a ajuns să fie un domeniu îndelung studiat de cercetători din toată lumea.
În prezent, ea este predată în universitățile de renume precum Harvard, măsurată la nivel mondial de ONU și e chiar un obiectiv de țară pentru Bhutan.
În România, Asociația Inițiativa pentru Fericire, un ONG național, desfășoară Programul Național de Educație pentru Fericire în 6 orașe din țară, pentru a contribui la creșterea gradului de fericire a românilor.
Poate empatia să ne facă mai puțin agresivi?
Specialiştii susţin că, compansiunea sau empatia este definită ca abilitatea de a înțelege și a împărtăși sentimentele unei alte persoane.
Documentarul “Love, hate and everything in between” explorează rolul empatiei și relevanța ei în lumea interconectată de azi.
Poate empatia să rezolve problemele de agresiune acolo unde războaiele, politica și pedepsele economice au eșuat?
Cercetările noi din neuroștiință, psihologie, educație și tehnologie sugerează că ar putea, iar în film, oameni de știință din domeniul social arată care e puterea empatiei și cum o putem utiliza în folosul nostru.
“Love, hate and everything in between” este cel mai neobișnuit documentar din cadrul Programului Național de Educație pentru Fericire: este parțial european, parțial oriental, care ne lansează multe întrebări: Știați că suntem cu toții conectați prin neuronii oglindă? Ce determină un om să își riște viața pentru a o salva pe a altuia? Ce îl determină pe un om să ucidă un altul care până de curând i-a fost prieten? De ce simțim durere când altul suferă? Și ce legătură are empatia cu toate aceste întrebări?
Cum ajungem să fim empatici?
Empatia este înrădăcinată în ADN-ul nostru, dar datorită faptului că sistemul neuronal al creierului poate fi modificat, putem învăța să fim mai atenți la sentimentele și trăirile celor din jurul nostru.
De asemenea, voluntariatul și oferirea înapoi comunității ne pot ajuta să fim mai empatici și mai fericiți. În plus, în film vor fi identificate și alte beneficii și informații legate de compasiune și rolul ei în fericirea noastră.
Leave a Reply