full screen background image

Hoţii au lăsat fără curent 150 de locuinţe din Bosanci

transformator electric     Miercuri seară, la ora 18.00, agenţii Postului de poliție Bosanci au fost sesizați, de angajatul unei societăţi de distribuţie a energiei electrice, despre faptul că un transformator de curent, situat în comuna Bosanci, s-a ars, din cauza furtului uleiului electroizolant, în noaptea de 11/12 martie.

Ca urmare a furtului uleiului și, implicit, a nefuncționării transformatorului, în noaptea respectivă, aproximativ 150 de locuințe au rămas nealimentate cu energie electrică.

Transformatorul a fost înlocuit de lucrătorii societăţii, locuințele fiind alimentate din nou cu energie electrică.

În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

comments

comments




Leave a Reply

avatar