full screen background image

Posibile ninsori în Bucureşti şi sudul ţării, până marţi

ninsoare     Precipitaţii mixte şi chiar ninsoare vom avea în acest week-end şi în primele două zile din săptămâna viitoare în partea de sud şi sud-est a ţării, inclusiv în Capitală, a anunţat, joi, Florinela Georgescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

“Deocamdată plouă şi va mai ploua în următoarele zile. Apreciem că ploile vor mai fi intense mai ales în partea de sud a ţării. Este adevărat că avem semnale pentru sfârşitul de săptămână, duminică, şi primele două zile ale săptămânii următoare, că va exista un proces de răcire a vremii. În această situaţie pot apărea precipitaţii mixte sau sub formă de ninsoare în partea de sud, mai ales de sud-est a ţării”, a spus Georgescu, potrivit Agerpres.
Prognoza realizată de ANM mai arată că precipitaţiile nu vor fi abundente, însă zăpada nu se va depune datorită ploilor căzute în ultimele zile.
“Precipitaţiile despre care vă vorbeam sunt estimate şi pentru Bucureşti. (…) După atâta ploaie este puţin probabil să avem depunere de strat consistent de zăpadă.

Toată această apă căzută în ultimele zile şi impregnată în sol nu face decât să menţină solul mai cald. Deci, destul de greu de imaginat că în acest episod se va depune un strat mare de zăpadă. Vorbim despre un episod de sfârşit de iarnă”, a explicat directorul executiv al ANM.

comments

comments




Leave a Reply

avatar