Medicul Şerban Brădişteanu, şeful Secţiei de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca din Capitală, a fost achitat, marţi, de instanţa supremă, în dosarul privind favorizarea lui Adrian Năstase, decizia nefiind însă definitivă.
Decizia de marţi poate fi atacată cu apel la aceeaşi instanţă.
La ultimul termen al procesului, în 17 februarie, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut instanţei supreme să îl condamne pe Brădişteanu la închisoare cu executare, în timp ce avocaţii au cerut achitarea medicului acuzat că ar fi încercat tergiversarea punerii în executare a deciziei din iunie 2012 de condamnare a lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare în dosarul “Trofeul calităţii”.
Procurorul a arătat că Şerban Brădişteanu, prin tot ceea ce a făcut şi prin modul în care a acţionat, a încurcat organele judiciare. Acesta a susţinut că, atunci când Năstase a fost adus la Spitalul Floreasca, medicul Brădişteanu l-a preluat la secţia sa, în mod nelegal, pentru a încerca să tergiverseze cât de mult punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei din dosarul “Trofeul calităţii”.
Leave a Reply