full screen background image

Guvernul a aprobat scrisoarea FMI

FMI    Guvernul a aprobat scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi va trimite documentul către preşedintele Traian Băsescu, spre semnare, a anunţat liderul PC, ministrul Daniel Constantin, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului, premierul Ponta explicând că nu sunt menţionate nici acciza la carburanţi, nici facilităţi la rate bancare.

Scrisoarea de intenţie convenită cu FMI, aprobată, miercuri, de Guvern, nu conţine nicio menţiune privind introducerea accizei la carburanţi sau acordarea de facilităţi la plata ratelor bancare pentru personele fizice, a declarat premierul Victor Ponta.

Premierul Ponta a precizat că în scrisoare nu trebuiau trecute prevederile privind majorarea accizei la combustibili sau proiectul de facilităţi la plata ratelor bancare de către persoane fizice.

“Acciza este un act în vigoare, ori într-o nouă scrisoare nu se trec decât viitoare obligaţii, nu ceea ce este deja în vigoare, iar proiectul cu sprijinul fiscal pentru rate a fost discutat cu FMI, este agreat de ei, nu este niciun fel de problemă, nu trebuie să fie în scrisoare, nu este o obligaţie pentru România, este un drept pe care noi îl avem”, a spus Ponta la RTV.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că va da mandat pentru semnarea scrisorii cu FMI ministrului Finanţelor, Victor Ponta, şi guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, condiţionând ca în document să nu apară acciza pe combustibil şi celebra “electorată”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar