full screen background image

Peste 10.800 de locuri de muncă vacante, la nivel naţional

BURSA LOCURILOR DE MUNCA - ABSOLVENTI - BUCURESTI     Peste 10.800 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, cele mai multe fiind în Bucureşti şi judeţele Cluj, Prahova, Arad, Timiş şi Sibiu, informează vineri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 10.849 de locuri de muncă.

Cele mai multe posturi vacante sunt în Bucureşti (1.428) şi în judeţele Cluj (1.630), Prahova (937), Arad (532), Timiş (443), Sibiu (417), Iaşi (388), Braşov (373 ) şi Harghita (372).

Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă sunt: Caraş-Severin (două), Bacău (trei), Tulcea (12), Covasna (14), Sălaj (24), Mehedinţi (34), Ialomiţa (38), Brăila (51), Gorj (58), Buzău (63), Giurgiu, Suceava (câte 66) şi Botoşani (69).

Angajatorii au pentru persoanele cu studii superioare 1.204 locuri de muncă, cele mai multe fiind pentru posturi de analist servicii client (242), programator (48), inginer mecanic (44 ), funcţionar economic (31), manager proiect, inginer de sistem software (câte 26) şi inginer construcţii civile (23).

Pentru persoanele cu studii medii şi profesionale şi pentru lucrători necalificaţi sunt disponibile 9.645 de locuri de muncă, cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile (837), muncitor necalificat în industria confecţiilor (814), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (480), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (436), montator subansamble (371), şofer autocamion, maşină de mare tonaj (362), lucrător comercial (233), manipulant mărfuri (182), casier (178) şi vânzător (171).

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza