full screen background image

10 intervenţii pentru pompierii militari, în ultimele 24 de ore

pompieri     Ultimele 24 de ore au fost mai liniştite ca de obicei pentru pompierii militari suceveni.

S-au înregistrat doar 10 intervenţii pe linia situaţiilor de urgenţă.

Ca de obicei, cele mai multe au fost misiuni SMURD, şase la număr.

Am intervenit şi la un incendiu mai aparte, şi aceasta deoarece nu este specific acestui sezon, când zăpada ar fi trebuit să acopere toate suprafeţele.

Este un incendiu la vegetaţie uscată, care se înregistrează mai degrabă în anotimpurile primăvara şi toamna.

Marţi seară, la ora 17:15, pompierii militari de la Garda de intervenţie Gura Humorului, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mănăstirea Humorului şi de la Ocolul Silvic “Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată, pe o păşune ce aparţine unei persoane fizice, în satul Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului.

La sosirea echipajelor, ardea vegetaţie uscată pe o suprafaţă de două hectare şi exista pericolul de propagare la fondul forestier din apropiere.

Din cauza terenului accidentat, greu accesibil, şi cu aportul vântului puternic, flăcările s-au extins, cu focare răzleţe, pe o suprafaţă de încă două hectare, unde s-au aprins resturi de exploatare forestieră.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost foc deschis în spaţii deschise.

Din fericire, forţele implicate în misiune au lichidat flăcările, la ora 22:25, înainte ca acestea să afecteze fondul forestier.

comments

comments




Leave a Reply

avatar