full screen background image

USV organizează “Campionatul liceelor”

usv sigla     Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava îi provoacă pe liceeni la o confruntare în arena talentelor.

Este vorba despre “Campionatul liceelor”, eveniment ce se va desfașura la Talcioc Cultural, sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 18:00.

Cei provocați la confruntare sunt elevii din clasele a XI-a şi a XII-a, care învaţă la liceele sucevene Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Tehnic “Petru Mușat”, Colegiul Tehnic “Samuil Isopescu”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Naţional “Petru Rareș”, Colegiul Naţional “Ștefan cel Mare”, Colegiul Naţional de Informatică “Spiru Haret”, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” şi Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”.

În cadrul acestui eveniment, vor exista atât momente artistice, cât şi culturale, dar se va face cunoscută şi povestea unei familii ce a rămas pe drumuri în urma unui incendiu şi pe care organizatorii manifestării vor încerca să o ajute.

Scopul proiectului este acela de a îmbina educaţia cu distracţia.

Invitații speciali ai serii sunt Mihai Boicu, Andrei Iftime (Anturaj), Cosmin Pavăl, Laur & Ramona-Fly Dance.

În cadrul evenimentului, va avea loc un concert acustic, susținut de Oana Calistru (voce), Maria Ştefancu (violă) şi Cosmin Manolache (chitară).

Seara se va încheia cu o petrecere karaoke.

Manifestarea este organizată de reprezentanţii Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, sub coodonarea directă a conf. univ. dr. Alexandru Nedelea, în colaborare cu Ordinul Voluntarilor Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar