full screen background image

Grup specializat în furturi şi tâlhării, destructurat de poliţişti după 5 percheziţii imobiliare

mascati-mateiu     La data de 31 august, poliţiştii Postului de Poliţie Dorna Candrenilor au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, de către Gabriela U., despre faptul că, la Schitul 12 Apostoli, a avut loc un scandal între călugări şi un grup de persoane.

La faţa locului s-au deplasat doi lucrători de poliţie cu autospeciala din dotare, iar pe drumul forestier Valea Pântei, s-au întâlnit cu un autoturism de culoare închisă, ce cobora pe drumul către Schit.

Poliţiştii au pus în mişcare semnalele luminoase, moment în care autoturismul s-a oprit, iar din el au fugit câţiva tineri care au intrat în pădure.

Autoturismul a fost identificat şi indisponibilizat în vederea cercetărilor.

În urma examinărilor criminalistice şi a datelor culese în cadrul activităţilor investigative, au rezultat indicii temeinice privind implicarea în activitatea infracţională a lui Florin F., de 24 de ani, şi Mihai C., de 22 de ani, ambii din mun. Piatra Neamţ.

Prin extinderea cercetărilor, s-a stabilit şi implicarea altor doi membri ai grupului în tentativa de tâlhărie din data de 31 august, respectiv Gheorghe E., de 27 de ani din com. Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, şi Florin P., de 29 de ani, din mun. Piatra Neamţ.

Având în vedere materialul probator în cauză, au fost solicitate de către Poliţia Municipiului Vatra Dornei efectuarea de percheziţii domicliare la cei patru suspecti, iar în urma demersurilor efectuate de Parchetul Vatra Dornei, au fost obţinute autorizaţii de efectuare a 5 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Neamţ.

Ieri, poliţiştii suceveni au pus în executare autorizaţiile de percheziţie.

Pentru efectuarea percheziţiilor s-au deplasat 10 poliţişti din cadrul Politiei mun. Vatra Dornei si Secţia 15 de Poliţie Rurală, împreună cu 5 poliţişti din cadrul  Serviciului de Investigaţii Criminale – I.P.J. Suceava şi 10 luptători ai Seviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava, care au fost sprijiniţi la fata locului şi de lucrători ai I.P.J. Neamt, din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale si SAS Neamt.

Cu ocazia efectuarii percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate bunuri, valori şi  inscrisuri de la domiciliile învinuiţilor: 10 telefoane mobile, 1200 de euro, 14.782 de lei, facturi achiziţii bunuri, 15 stik-uri, memory card-uri, cartel sim, 1 pistol neletal cu gaze, 3 cutii cu cartuşe şi alte bunuri electronice şi scule.

Tot cu aceasta ocazie, s-a efectuat controlul a trei autoturisme aparţinând învinuiţilor.

Bunurile menţionate au fost ridicate în vederea efectuării cercetărilor, cei în cauză fiind bănuiţi de comiterea mai multor infracţiuni de tâlharie pe raza judeţului Neamţ, în perioada mai – octombrie 2013.

De către poliţiştii suceveni se va proceda la audierea celor 4 învinuiţi privind faptele de violare de domiciliu şi tentativă de tâlhărie comise în dauna călugărilor de la Schitul 12 Apostoli, urmând ca aceştia să fie reţinuţi pe o perioada de 24 ore  şi să fie prezentaţi ulterior, cu propunere de arestare preventivă, instanţei competente.

comments

comments




Leave a Reply

avatar