VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Spartachiada profesorilor, la Suceava

Alianţa Sindicatelor din Învăţământ, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Inspectoratul Școlar Suceava organizează „Spartachiada profesorilor”, eveniment sportiv dedicat angajaţilor din învăţământul preuniversitar.

Competițiile se vor desfășura de vineri până duminică, pe 16 ramuri sportive, la diverse baze din municipiul reședință.

La deschiderea oficială, care va avea loc în parcarea Universității Ștefan cel Mare, va fi prezentă și o legendă a atletismului românesc: VIOLETA BECLEA – SZEKELY.

Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, GIANI LEONTE, a declarat că cele mai solicitate probe vor fi cele de pescuit, cros, volei, street-ball, tenis de masă și de câmp, fotbal și natație.

 

 

GIANI LEONTE a mai adăugat că ediția din acest an a Spartachiadei profesorilor de la Suceava va avea un număr record de participanți – peste 500 din întreaga țară.

Distribuie

Din aceeși categorie

Zile de tabără alături de polițiști

Festivalul „Serile Filmului Românesc”, la Iaşi

100 de profesori pregătiți să sprijine copiii cu cerințe educaționale speciale, cu implicarea Fundației Umanitare ASSIST

Admitere USV 2025: 21 iulie – ultima zi pentru înmatriculare

Știri sugerate