full screen background image

Podul Agigea se închide pentru trei zile

podul de la Agigea     Vești proaste pentru şoferii care tranzitează Podul Agigea. Traficul va fi închis total, timp de trei zile, din 15 în 15 minute. Decizia vine după ce Compania de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi a interzis circulaţia autovehiculelor mai grele de trei tone şi jumătate.

Restricţia este valabilă în perioada 23 – 26 octombrie, în intervalul orar 23.00 – 4.45, timp în care constructorii vor evalua starea de degradare a podului și vor întocmi un raport. Specialiștii vor să știe dacă acele cabluri de susținere montate provizoriu sunt rezistente și dacă structura podului poate funcționa în aceste condiții.

Traficul în zonă a fost restricționat la 1 octombrie. Au voie să traverseze podul doar mașinile mici și microbuzele, ambulanțele, autospecialele poliției, pompierilor și jandarmeriei.

Orice alt vehicul greu este obligat să facă un ocol de cel puțin 60 de kilometri ca să ajungă de la Constanța spre Mangalia și invers. Se estimează că lucrările la structura de rezistență vor fi terminate la sfărșitul lunii noiembrie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar