full screen background image

Primăriile trebuie să asigure tipărirea listelor electorale pentru europarlamentare

Sinescu     Cele 114 Primării din judeţul Suceava vor trebui să asigure tipărirea listelor electorale permanente.

Aceasta este principala noutate intervenită în procesul de votare de la alegerile europarlamentare din 25 mai, adusă la cunoştinţă, astăzi, primarilor şi secretarilor, de către prefectul Sucevei, Florin Sinescu.

El a precizat că, în întreg judeţul, vor funcţiona 553 de secţii de votare, cu 15 mai multe faţă de alegerile din 2012.

Prefectul a precizat că fiecare secţie va avea arondaţi maxim 2.000 de alegători.

Sinescu: “Este un efort suplimentar, care implică logistică şi resurse umane. Vreau să începem din timp, să identificăm persoanele din rândul cărora se vor alege preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare. Listele electorale permanente trebuie tipărite până pe 10 aprilie. Sper că există minima dotare necesară, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, iar acolo unde vor fi situaţii tehnice care nu pot fi soluţionate la nivelul Primăriilor, vom acorda sprijin.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar