full screen background image

La finalul lunii se va stabili reducerea CAS sau neimpozitarea salariului minim

bani-romanesti     Premierul Victor Ponta a declarat luni, după şedinţa USL, că până la finalul acestei luni vor fi realizate diverse scenarii în privinţa măsurilor economice pentru anul 2014 şi a impactului bugetar, urmând ca în USL să se decidă dacă se va reduce CAS sau se va elimina impozitul pe salariul minim.

Ponta a fost întrebat pentru care dintre măsuri va opta în final USL, reducerea CAS ori neimpozitarea salariului minim.

Premierul a precizat că la finalul acestei luni va veni în România misiunea oficială a CE, FMI şi BM, iar până atunci vor fi realizate “diverse scenarii care ţin de încasări”, de majorări bugetare pe anumite secţiuni sau datorii care vor trebui achitate în 2014.

“Imediat ce avem aceste rezultate vom veni la USL şi prezentăm când sunt coapte. (…) Nu pot fi amândouă (măsurile aplicate – n.r.) o dată, poate fi ori una, ori alta, dar întâi trebuie să ne uităm pe spaţiul fiscal şi pe câţi bani avem”, a mai spus premierul.

comments

comments




Leave a Reply

avatar