full screen background image

“Vacanţe la ţară”, în perioada 15 septembrie – 25 octombrie

la tara     A 22-a ediţiei a a Programului Special ‘Vacanţe la ţară’ a început duminică, 15 septembrie şi se va desfăşura până pe 25 octombrie, informează un comunicat al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural – ANTREC România, remis AGERPRES.

Destinatarii programului sunt toate categoriile de turişti, care vor avea oportunitatea de a descoperi viaţa satului, tradiţiile locurilor respective, ospitalitatea specifică acestui tip de turism şi nu în ultimul rând, pot servi o masă tradiţională cu bucate specifice fiecărei zone pentru care vor opta.

‘Turismul rural este o formă de turism care s-a dezvoltat de la zero în România, începând cu anii ’90, meritul incontestabil aparţinând ANTREC. Cele două organizaţii – ANAT şi ANTREC – au colaborat foarte bine de-a lungul timpului, însă au existat reţineri în privinţa colaborării dintre agenţiile de turism şi pensiunile rurale, care au preferat de cele mai multe ori să se adreseze direct publicului. Mă bucură că din ce în ce mai mulţi proprietari de pensiuni rurale au înţeles, în ultimii ani, rolul agenţiilor de turism ca şi factori de promovare, de asigurare a unui flux permanent de turişti şi, nu în ultimul rând, de consultanţi. Aşa că ANAT a devenit, în premieră, partener al programului special Vacanţe la ţară, iar turiştii pot achiziţiona pachete turistice la pensiuni rurale şi prin intermediul agenţiilor de turism’, a precizat Lucia Morariu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

‘Turismul rural reprezintă o oportunitate pentru români de a privi către valorile străvechi ale acestor meleaguri, începând de la tradiţii, obiceiuri şi până la frumuseţile locurilor. Prin tarifele speciale oferite în cadrul acestui program, tot mai mulţi români din toate regiunile ţării se vor familiariza cu beneficiile oferite de turismul rural, aceasta constituind o şansă pentru toţi de a ne reîntoarce cu faţa către România. Pe de altă parte, ne bucură apropierea dintre pensiuni şi agenţiile de turism, având ca finalitate creşterea gradului de ocupare al pensiunilor, implicit, a numărului de turişti care se îndreaptă către destinaţiile rurale’, a subliniat Mişu Chiruc, preşedintele executiv al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

Pachetul de cazare aferent Programul special “Vacanţe la ţară” oferă sejururi de cinci nopţi/ şase zile la pensiuni de 2 margarete la preţul de 175 lei/ persoană, pensiuni de 3 şi 4 margarete la preţul de 225 lei/ persoană, pensiune de 5 margarete la pretul de 290 lei /persoană.

În acest tarif sunt incluse 5 nopţi cazare în cameră dublă, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică. Sejurul se va încheia în ziua de vineri. Fiecare pensiune participantă în acest program va oferi din partea casei micul dejun.

Filialele ANTREC participante, în prima fază, la acest program sunt: Argeş, Alba Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Maramureş, Mehedinti, Neamţ, Sibiu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar