full screen background image

Şofer băut, a ajuns cu maşina în pârăul Valea Seacă, după un accident

POLITIST     Ieri, în jurul orei 15.15, prin “S.N.U.A.U. 112”, I.P.J.Suceava a fost sesizat despre faptul că, pe strada Valea Seacă ,din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.

Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că Alecu M., de 64 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în timp ce conducea autoturismul pe strada Valea Seacă, din localitate, nu a adaptat viteza de deplasare pe un carosabil cu denivelări.

Astfel, a acroşat autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu condus de Ioan B., din municipiul Iaşi, care circula din sensul opus, după care autoturismul condus de Alecu M. a plonjat în pârăul Valea Seacă.

Din accident nu au rezultat victime omeneşti.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru Ioan B., iar, pentru Alecu M., acesta a indicat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate doua probe biologice de sânge, la un interval de o oră, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză nu s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar