full screen background image

Expoziţie documentară “500 de ani de la construirea mănăstirii Turnul Roşu”

turnu rosu     În perioada 15 august – 15 septembrie 2013, între orele 09 – 17, la sediul Filialei  Suceava a UNIUNII ARMENILOR DIN ROMÂNIA, situat  în curtea Bisericii Armeneşti Sf. Cruce din Suceava, str. V. Alecsandri nr.3, Arhivele Naţionale – Serviciul Judeţean Suceava, cu sprijinul Muzeului Bucovinei organizează expoziţia documentară “500 de ani de la construirea mănăstirii Turnul Roşu”.

Evenimentul  expoziţional se înscrie în seria manifestărilor dedicate împlinirii a 500 de ani de la ctitorirea Mănăstirii armene Turnul Roşu din Suceava.

În cadrul manifestării va fi lansat Albumul omagial Turnu Roşu 500 –Hagigadar 501, XVI – un veac fast pentru spiritualitatea armenească bucovineană, editat de filiala Suceava a Uniunii Armenilor Suceava şi Arhivele Naţionale Suceava.

Atât Albumul omagial, cât şi expoziţia documentară  îşi propun o prezentare a realizărilor comunităţii armeneşti din Bucovina, atât pe plan laic cât şi pe plan religios. Dintre acestea putem aminti: inventarele bisericilor Sf. Simion, Sf. Cruce, Zamca şi Mitoc; catagrafia familiilor armeneşti din Suceava; situaţii statistice referitoare la copii care frecventază şcoala trivială armenească, statutele comunităţii armeneşti din Suceava, cererea coloniei armeneşti din Viena de a de a se construi ca filială a celei din Suceava; Calendarul armean pe 1904, etc.

comments

comments




Leave a Reply

avatar