Poliţiştii Postului de Poliție Siminicea au fost sesizați de F. Cristian, de 39 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa, aflată în construcție pe raza localității Siminicea și i-au sustras din podul casei mai multe bunuri uzate (scule pentru construcţii, îmbrăcăminte).
Acesta mai declară faptul că furtul a fost constatat cu circa două luni în urmă, însă nu a reclamat acest aspect la poliție, întrucât nu a cunoscut cine sunt autorii faptei.
Cu aproximativ două zile în urmă, acesta a auzit prin sat că o persoană ar fi fost văzută anterior ieșind din curtea locuinței sale și, din acest motiv, s-a prezentat la poliție pentru a reclama furtul și solicită a se efectua cercetări în cauză.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti rezultă că persoane necunoscute au pătruns pe o portiță dinspre grădina locuinței, apoi au forțat sistemul de închidere de la ușa de la bucătăria de vară, smulgând un belciug de la o verigă care era prins lacătul în blana de la tocul ușii, urcând în podul casei pe o scară din lemn.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.
Leave a Reply