full screen background image

Bunuri furate dintr-o casă în construcţie, la Măreția Mică

casa in constructii     Poliţiştii Postului de Poliție Dărmănești au fost sesizați, ieri, de L. Valentin, din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, despre faptul că, în noaptea de 12/13 iulie, persoane necunoscute au pătruns prin deschiderea porților de acces în curtea locuinţei proprietate, situată în satul Măreția Mică, comuna Dărmănești, de unde au sustras mai multe bunuri.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că locuința este situată într-un loc izolat, respectiv în câmp, fiind împrejmuită cu gard din plasă de sârmă, montată pe stâlpi din țeavă de fier, porțile de acces în curte nefiind asigurate.

Casa este în construcție, este ridicată până la mansardă, neacoperită, având pereți din cărămidă, fără uși și geamuri, iar dintr-una din camere se reclamă furtul unei roabe și unei lopeţi.

Din spatele locuinței, persoana vătămată reclamă furtul unei betoniere.

Totodată, în curtea casei se află parcată autoutilitara proprietatea lui H. Florin, din comuna Ipotești, care nu era încuiată.

Din cabina autoutilitarei, persoana vătămată reclamă furtul unui flex, unei role prelungitor cu cablu, în lungime de 30 de metri şi a unei stații de emisie-recepție, cu antenă și doi acumulatori auto.

Persoana vătămată a declarat că a luat la cunoștință de comiterea furtului în 13 iulie, dar nu a sesizat organele de poliție până la 16 iulie, întrucât a dorit să discute în prealabil cu proprietarul autoutilitarei parcate în curtea sa.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar