full screen background image

Restructurările de personal la CFR, prin disponibilizări voluntare

cfr calatori     Prin semnarea contractului de privatizare a CFR Marfă SA nu este prevăzută nicio înţelegere oficială referitoare la disponibilizarea salariaţilor, iar restructurările de personal de la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă se vor face prin disponibilizări voluntare, precizează un comunicat al Ministerului Transporturilor /MT/ remis luni AGERPRES.

Potrivit MT, angajaţii acestor companiilor vor beneficia de prevederile OUG nr. 36/2013, privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare.

‘Menţionăm că la ultima întâlnire pe care conducerea Ministerului Transporturilor a avut-o cu partenerii sociali din sistemul feroviar, aceştia au primit asigurări că se vor întreprinde toate demersurile necesare astfel încât salariaţii care vor fi disponibilizaţi să beneficieze de protecţie socială, prin acordarea de salarii compensatorii, conform actului normativ menţionat’, se mai spune în comunicat.

comments

comments




Leave a Reply

avatar