full screen background image

7,5 milioane de carduri de sănătate, până la sfârşitul anului

card-sanatate     Cardul naţional de sănătate ar putea deveni funcţional din 2014, însă până la sfârşitul acestui an ar putea fi realizate aproximativ 7,5 milioane de documente, a declarat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi.

“Până la finalul de iulie vrem să avem făcute 200.000 de carduri de sănătate, iar până la sfârşitul anului 7,5 milioane”, a spus Cristian Buşoi.

Cardul va fi distribuit de casele de asigurări iar medicii de familie se vor asigura că documentele vor ajunge la toate persoanele, inclusiv cele grav bolnave, care nu se pot deplasa sau trăiesc în localităţi izolate.

Compania Naţională “Imprimeria Naţională” SA a produs până, în iulie, peste 2,5 milioane de carduri, care vor fi personalizate în perioada următoare.

Personalizarea cardurilor are loc la Direcţia Generală de Paşapoarte, apoi acestea sunt trimise către CNAS. Cardul va conţine la vedere, pe lângă numele şi prenumele titularului, şi codul de identificare în sistemul de sănătate.

În plus, cardul va avea un cip pe care vor fi încărcate de către medicul de familie şi alte informaţii , precum CNP, grupa sanguina, RH-ul, diagnostice medicale cu risc vital, boli cronice, dar şi datele de contact ale doctorului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar