full screen background image

Lansare de carte şi dezbatere “Inocenţii marii terori”

INOCENTII MARII TERORI_2     Alexandria Librării, împreună cu Shopping City Suceava și Alexandria Publishing House organizează joi, 24 octombrie, de la ora 18.00, lansarea de carte şi dezbaterea “Inocenţii marii terori”, pornind de la cartea cu acelaşi nume scrisă de Nicolae R. Dărămuş şi publicată, luna aceasta, de Alexandria Publishing House.

Invitaţii speciali ai evenimentului sunt: Mircea Petrariu – Center Manager Shopping City Suceava, Orlando Balaş (intervenţie video) – scriitor, doctor în literatură universală, respectiv autorul cărţii, Nicolae R. Dărămuş.

Scriitorul Orlando Balaș spune, despre autorul cărţii: “Nicolae R. Dărămuș scrie, din propriile experiențe, despre teme grave într-o limbă română de o frumusețe rară, cu un talent și o sensibilitate parcă nefirești în aceste vremuri de sărăcie spirituală și agitație fără sens. Chiar și din punct de vedere al limbii literare superbe în care e scrisă, dar nu numai, Inocenții marii terori e o carte luminoasă, o carte de învățătură, care deschide ochii asupra frumuseții ignorate a lumii în care trăim, o carte care îl îmbogățește durabil și îl schimbă poate pentru totdeauna pe cititor.”

Evenimentul va avea loc în City Gallery din Shopping City Suceava şi este susţinut de gandeste.org şi culturesti.ro.

comments

comments




Leave a Reply

avatar