full screen background image

Campania de colectare a deşeurilor electrocasnice continuă

deseurile electrice si electronice     Până pe 24 iulie, în mediul rural din judeţul Suceava  continuă campania de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, face cunoscut directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, Vasile Oşean.

Acţiunea se desfăşoară în localităţile Drăguşeni, Vadu Moldovei, Boroaia, Bogdăneşti, Mălini, Fîntîna Mare, Păltinoasa, Drăgoieşti, Rădăşeni, Capu Cîmpului, Ciprian Porumbescu, Cacica,  Pîrteştii de Jos, Botoşani şi Suceviţa.

Campania este organizată de APM Suceava în colaborare cu Ecotic şi Ecorec Reciclyng şi are ca scop creşterea gradului de implicare şi conştientizare a administraţiei publice locale şi populaţiei rurale din judeţ, în ceea ce priveşte colectarea selectivă a acestui tip de deşeuri.

În perioada rămasă, un autovehicul special va parcurge localităţile amintite, staţionând cel puţin o zi în fiecare dintre ele.

Persoanele care vor preda aparatură electrocasnică şi electronică uzată vor fi motivate cu premii simbolice.

„Programul include, pe lângă latura informativ-educativă şi o componentă practică, aceea de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, oferind soluţii pentru o problemă comunitară încă nerezolvată în totalitate pe plan local: colectarea separată a deşeurilor”, a Oşean.

Potrivit angajamentelor semnate cu Uniunea Europeană, România trebuie să atingă ţinta de 4 kg de deşeuri de echipamente electrice şi electronice pe an şi pe cap de locuitor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar