full screen background image

Acatrinei vrea “elemente de noutate” în conducerea PRM

Acatrinei 1210105     Gheorghe Acatrinei, preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, susţine că revocarea lui Corneliu Vadim Tudor din fruntea PRM, la plenara Consiliului Naţional, a reprezentat singura soluţie de salvare a unui partid cu doctrină naţională clară, în condiţiile în care, prin comportamentul său, “rupt de realitate”, „tribunul” a reuşit „performanţa” să ducă PRM într-o zonă marginală a politicii româneşti, formaţiunea nemaintrând în Parlament.

“Trebuie să fie foarte limpede: mişcarea de renaştere a PRM şi reaşezarea în matca sa firească vor avea loc. Însă acestea nu îi au în vedere şi pe cei  care au plecat în mod samavolnic din partid, părăsindu-l în momente grele. Facem o delimitare faţă de oportunişti, de cei care s-au lăsat ademeniţi de alte formaţiuni, şi care nu au abandonat Partidul România Mare doar din cauza persecuţiilor lui Corneliu Vadim Tudor, asa cum ar fi invocat. La Congresul Partidului România Mare, din 27 iulie, ne-am propus să aducem elemente de noutate în conducerea formaţiunii. Există oameni care merită toată stima şi respectul nostru, precum fostul vicepreşedinte Corneliu Ciontu, care a fost cel mai „lovit” de către Vadim Tudor. Ne punem la bătaie tot ceea ce putem, pentru a renaşte partidul, pentru ca acesta să ajungă ceea ce a fost în anul 2000, când am avut  121 de parlamentari. Şi nu doar atât. Partidul România Mare vrea să ajungă la putere, însă fără Corneliu Vadim Tudor!”, a spus Acatrinei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar