full screen background image

Delegaţia Comisiei de la Veneţia vine la Bucureşti

constitutia-rom     Membrii delegaţiei Comisiei Consiliului Europei pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia) se vor întâlni joi şi vineri, la Bucureşti, cu reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, cu cei ai CSM şi cu membrii Comisiei pentru revizuirea Constituţiei.

Săptămâna trecută, preşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, liderul liberalilor Crin Antonescu, anunţa venirea la Bucureşti a delegaţiei Comisiei de la Veneţia pe 4 şi 5 iulie.

“Proiectul de revizuire a Constituţiei a fost finalizat în Comisia mixtă, el a fost înaintat astăzi (26 iunie – n.r.) cu semnăturile senatorilor susţinători pe parcusul normal al unei iniţiative legislative către Consiliul Legislativ, apoi CCR. Separat de mecanismul normal legislativ din România, vom avea în 4 şi 5 iulie o consultare cu o delegaţie a Comisiei de la Veneţia pe proiectul care s-a conturat, care a fost asumat ca atare de iniţiatori”, spunea atunci Antonescu.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei.

“Prezentul demers de revizuire a Constituţiei are în vedere o reglementare mai detaliată a unor aspecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale, modificarea unor dispoziţii privind autorităţile fundamentale ale statului, cum ar fi Parlamentul, instituţia preşedintelui României şi Guvernul, răspunderea parlamentarilor şi a membrilor Guvernului etc. Pe de altă parte, se constată încercarea de reglementare prin prezentul proiect a unor aspecte care nu ar trebui să se regăsească la nivel constituţional”, se precizează în aviz, care a fost postat pe site-ul Senatului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar