full screen background image

Circuit naţional de tenis de masă, la Fălticeni

tenis_de_masa_amatur     Faza pe Moldova din cadrul circuitului naţional de tenis de masă pe echipe „Amatur”, va avea loc luna viitoare, în sala de sport „Gabriel Udişteanu” din Fălticeni.

În circuit activează jucătorii nelegitimaţi şi legitimaţi până la divizia B inclusiv, la competiţia de la Fălticeni anunţându-şi prezenţa jucători din toate judeţele Moldovei.

„Până în prezent şi-au anunţat participarea un număr de 8 echipe din regiunea NE, dar este posibil ca până pe 13 iulie, data limită de înscriere, numărul acestora să crească. Dacă numărul echipelor va fi mai mare de 10, concursul nu va fi doar pe 20 iulie ci şi duminică, 21 iulie”, a precizat Cătălin Cozma, coordonatorul zonei Moldova.

Municipiul Fălticeni va fi reprezentat de două echipe.

Echipa Clubului Sportiv „Şomuzul” va fi formată din jucătorii Cătălin Cozma, Boris Carpovici, Marius Moşneagu, Dan Purdilă, Neculai Bujoreanu, iar echipa de tineret, care din toamna acestui an va face parte tot din Clubul Sportiv „Şomuzul”, va fi formată din jucătorii Iulian Aldea, Ion Ciubotaru şi Andrei Alexiu.

Echipele sunt formate din minim 3, maxim 5 jucători, sistemul de joc este „cel mai bun din cinci meciuri”, iar fiecare meci se desfăşoară după sistemul 3 din 5 seturi.

comments

comments




Leave a Reply

avatar