full screen background image

Disputa detonărilor pentru gaz metan continuă la Mănăstirea Putna

Manastirea_putna1     Război pe faţă între Mănăstirea Putna şi societatea bucureşteană Prospecţiuni S.A., care face detonări cu dinamită pentru identificarea de noi zăcăminte de gaz metan.

Conducerea mănăstirii acuză că echipele de prospecţiuni îi încalcă teritoriul şi că execută foraje ilegale.

De cealaltă parte, reprezentanţii firmei spun că deţin avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi că detonările, care se fac la o adâncime de maxim 10 metri, nu afectează ecosistemul.

În total, Prospecţiuni S.A. estimează aproximativ 15.000 de explozii, la care vor fi utilizate 37 de tone de dinamită.

Tocmai acest aspect a stârnit mânia preoţilor, care se plâng că avizul de la Protecţia Mediului nu respectă Legea Apelor şi cea de protejare a monumentelor istorice.

Reprezentanţii firmei de prospecţiuni au purtat discuţii cu conducerea mănăstirii, dar nu au ajuns la un punct comun, aceasta din urmă solicitând pe un ton imperativ sistarea oricăror prospecţiuni pe propriul teren, precum şi în limita legală a 200 de metri de la perimetrul exterior al monumentului istoric.

În schimb, Prospecţiuni S.A. continuă detonările pe alte terenuri din comuna Putna, unde se găsesc izvoarele de apă ale întregii comune, iar şocurile seismice, spun preoţii, pot afecta rezistenţa clădirilor monumente istorice de la distanţă de câţiva kilometri.

comments

comments




Leave a Reply

avatar