full screen background image

Ziua Mondială a Mediului, celebrată la Suceava

Vasile Osean     Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava a organizat, astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, simpozionul Utilizarea resurselor naturale şi a alimentelor în contextul dezvoltării durabile.

Acţiunea a pus accentul pe modalităţile de încurajare a măsurilor care conduc la reducerea risipei de alimente şi de resurse naturale.

Directorul executiv al APM Suceava, Vasile Oşean, a precizat că, în condiţiile costurilor tot mai mari de producere a alimentelor şi a produselor industriale, se impun “acţiuni comune de limitare a folosirii fără o strategie bine gândită a acestora”.

El a ţinut să menţioneze că, potrivit unui studiu ONU, o  treime din totalul producţiei mondiale de alimente se aruncă în condiţiile în care milioane de oameni suferă de foame.

La simpozion au participat elevi de la şcolile din municipiu şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamerntale de mediu, la finalul acţiunii fiind acordate diplome pentru instituţiile care s-au remarcat în domeniul protecţiei mediului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar