full screen background image

Pandurii şi Petrolul şi-au sigurat prezenţa în cupele europene

fotbal romania     Pandurii Tg. Jiu şi Petrolul Ploieşti vor reprezenta România în viitoarea ediţie a Europa League, în timp ce Astra Giurgiu va trebui să aştepte deznodământul finalei de Cupă pentru a afla dacă va evolua în Europa.

Atât Pandurii, cât şi Petrolul au remizat pe teren propriu în ultima etapă a Ligii I, ambele cu acelaşi scor, 1-1, în meciurile cu Astra, respectiv Gaz Metan Mediaş, cele două partide fiind marcate de probleme de arbitraj şi incidente între jucători.

La Tg. Jiu, Astra avea doar varianta victoriei pentru a fi sigură de prezenţa în cupele europene, iar giurgiuvenii au intrat la pauză în avantaj, graţie golului marcat de Bukari în minutul 33.

Gazdele au reuşit însă să egaleze în minutul 56, prin nou intratul Lemnaru, dar jucătorii Astrei au toate motivele să se simtă nedreptăţiţi, pentru că patru minute mai târziu, Alexandru Tudor nu a acordat penalty la un henţ evident comis în careu de Viera.

Rezultatul a rămas neschimbat până la final, astfel că Pandurii încheie campionatul pe locul 2 şi obţine în premieră calificarea în cupele europene, fanii gorjenilor invadând terenul de joc după ultimul fluier al lui Tudor.

În schimb, Astra are nevoie de o victorie a Petrolului în finala Cupei României pentru a putea juca în viitoarea ediţie a Europa League.

Meciul de Ploieşti dintre Petrolul şi Gaz Metan s-a terminat cu şase eliminaţi, doi de la gazde, patru de la oaspeţi, şi un gol marcat de echipa pregătită de Cosmin Contra în al 12-lea minut de prelungire, dintr-un penalty discutabil.

Hamza a transformat lovitura de pedeapsă acordată de Sebastian Colţescu şi a anulat astfel avantajul luat de medieşeni în finalul primei reprize, atunci când Vitinho l-a învins pe Bornescu.

Portarul ploieştenilor avea să fie cel care a declanşat scandalul de la mijlocul reprizei secunde, după ce l-a muşcat de mână pe Bawab. Atacantul Gazului a reacţionat şi l-a lovit cu pumnii pe goalkeeper, totul degenerând într-o bătaie generală, jucătorii celor două echipe îmbrâncindu-se şi lovindu-se timp de câteva minute.

În urma incidentului, Bornescu şi Bawab au fost eliminaţi, în timp ce tehnicianul Petrolului, Cosmin Contra, a fost trimis în tribune. Prahovenii evoluau deja în inferioritate numerică, Geraldo primind cartonaşul roşu cu câteva minute înainte.

Până la finalul întâlnirii, Sebastian Colţescu a mai eliminat trei jucători de la oaspeţi, pe Todea, Zaharia şu Muth, astfel că Gaz Metan a încheiat meciul cu în doar şapte jucători.

Din cauza cartonaşelor roşii primite, Bornescu şi Geraldo nu vor putea evolua pentru Petrolul în finala Cupei României, care va avea loc sâmbătă, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Adversara ploieştenilor din ultimul act al Cupei, CFR Cluj, a câştigat miercuri derbyul cu Universitatea Cluj, disputat pe teren propriu, scor 3-1.

Toate cele trei goluri ale formaţiei din Gruia au fost înscrise de Maah, reuşita de onoare a oaspeţilor aparţinându-i lui Szekely.

comments

comments




Leave a Reply

avatar