full screen background image

Proiect de lege privind stingerea creanţelor fiscale

anaf     Agenţii economici aflaţi în executare silită îşi vor putea continua activitatea şi îşi vor stinge creanţele fiscale prin popriri asupra a 50% din sumele din conturile bancare, se arată într-un proiect de lege de modificare a articolului 149 din Codul de procedură fiscală, iniţiat de liderul senatorilor PP-DD, Haralambie Vochiţoiu.

Potrivit senatorului, proiectul se află încă în dezbatere în partid, urmând a fi depus la Biroul Permanent al Senatului.

“Pentru a oferi agenţilor economici posibilitatea de a-şi continua activitatea şi de a obţine venituri, fiind astfel în măsură să-şi stingă creanţele fiscale, chiar dacă acest lucru se va realiza într-o perioadă mai lungă de timp, propun modificarea art. 149 din Codul de procedură fiscală”, a afirmat Vochiţoiu marţi, la Senat, într-o conferinţă de presă.

La rândul său, deputatul PP-DD Răzvan Condurăţeanu a atras atenţia Ministerului Muncii că o creştere a venitului minim garantat cu 13% este nesemnificativă şi a amintit că, în urmă cu două luni, a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege care prevedea o majorare cu 20%.

“Eu aş ruga Guvernul ca această iniţiativă legislativă, pe care noi am făcut-o şi ei au preluat-o şi au asumat-o prin Ministerul Muncii, aş prefera să ia în calcul o creştere a venitului minim garantat cu 20%, lucru pe care noi l-am stabilit. Ea poate fi garantată printr-o creştere a colectărilor la nivelul taxelor la bugetul de stat”, a spus Condurăţeanu, în aceeaşi conferinţă de presă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar