full screen background image

Salariul mediu net a crescut cu 4% în luna martie

salariu     Salariul mediu nominal net a ajuns la 1.617 lei în martie, în creştere faţă de luna precedentă cu 4,1%, cele mai mari câştiguri fiind înregistrate în industria tutunului, de 5.645 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, unde un angajat a primit în medie 860 de lei, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Salariul mediu brut a fost de 2.231 lei în martie, cu 4,1% mai mare decât în luna anterioară.

În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul salariului mediu net a fost mai mare în martie decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, pentru performanţe deosebite sau pentru sărbătorile de Paşte), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte).

Cea mai mare creştere a salariului s-a înregistrat în domeniul fabricării produselor din tutun (19,3%). Au crescut cu 10,5% – 18,5% şi salariile în domenii precum fabricarea de produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea băuturilor, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi de servicii anexe extracţiei, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice.

comments

comments




Leave a Reply

avatar