full screen background image

Aproape 8.000 de jandarmi vor asigura ordinea publică de Florii

jandarmi 2     Aproape 8.000 de jandarmi vor asigura sâmbătă şi duminică ordinea cu ocazia Floriilor, oamenii legii urmărind prevenirea faptelor antisociale, informează Jandarmeria Română.

Jandarmii vor acţiona în principal în zona lăcaşurilor de cult unde se vor desfăşura manifestări religioase, dar şi pe căile de acces către acestea, în zona parcurilor şi a locurilor de agrement.

“În această perioadă vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura acţiuni cu precădere în zonele şi arterele intens circulate, în preajma discotecilor, restaurantelor, cluburilor de noapte, urmărind descurajarea persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică sau comit alte fapte antisociale. De asemenea, jandarmii vor fi prezenţi în zonele unde se preconizează a fi mari aglomerări de persoane (gări, autogări, pieţe, târguri, metrou etc.), la manifestările cultural-artistice organizate în această perioadă, în zonele cu potenţial criminogen ridicat, precum şi în staţiunile turistice”, precizează Jandarmeria Română într-un comunicat remis AGERPRES.

Jandarmii vor desfăşura acţiuni de patrulare, în cooperare cu celelalte instituţii abilitate, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, cu precădere în zonele şi arterele intens circulate, în preajma restaurantelor şi cluburilor de noapte, urmărind identificarea şi descurajarea persoanelor care tulbură liniştea publică.

comments

comments




Leave a Reply

avatar