full screen background image

Fondurile alocate tinerilor care vor să îşi deschidă o afacere cu 20% faţă de 2011

portofelgolStatul taie din banii alocaţi tinerilor care vor să îşi deschidă o afacere. Anul acesta, fondurile alocate sunt mai mici cu 20% faţă de 2011.

Potrivit proiectului de buget al Ministerului Economiei circa 1.100 de firme vor putea primi finanţare prin intermediul Programului care sprijină tinerii antreprenori.

Statul le dă maximum 10.000 de euro, adică până la 30% din valoarea proiectului, dacă îşi deschid o firmă în domeniul producţiei sau al serviciilor.

Tinerii trebuie să aibă cel mult 35 de ani şi să facă şi dovada că pot contribui şi ei la valoarea proiectului, adică să vină cu 70% din valoarea totală a afacerii faţă de 50% anul trecut.

Întreprizătorii vor primi reduceri de contribuţii pentru patru salariaţi angajaţi pe perioadă nedeterminată, dar şi pentru taxele de înfiinţare ale unei firme.

Fondurile totale alocate programului sunt însă mai mici ca anul trecut, doar 25 de milioane de lei, faţă de 31 de milioane de lei în urmă cu un an.

Peste 6.800 de firme au fost înfiinţate de la lansarea, în urma cu doi ani, a programului destinat sprijinirii tinerilor antreprenori.

În ceea ce priveşte domeniul de activitate, cele mai multe firme deschise au fost service-uri auto, urmate de cele din sectorului construcţiilor, restaurante şi brutării. (digi24.ro)

comments

comments




Leave a Reply

avatar