full screen background image

Cinci secţii importante ale Spitalului Judeţan Suceava au fost inaugurate astăzi, după lucrări ample de reamenajare şi dotare cu aparatura necesară

Cinci secţii importante ale Spitalului Judeţan Suceava au fost inaugurate astăzi, după lucrări ample de reamenajare şi dotare cu aparatura necesară. Este vorba despre secţiile de nefrologie, medicină internă, ortopedie-traumatologie, gastroenterologie şi chirurgie şi ortopedie pediatrică.

S-a renovat totul de la pardoseli, pereţi până la instalaţiile electrice şi de termice. Toate saloanele au fost dotate cu prize de oxigen, vacuum, aer comprimat şi avertizoare de fum.
Şeful CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a apreciat că secţiile sunt la standarde europene şi că anveloparea spitalului ajută la reducerea consumului de energie electrică.

 “Am văzut şi 5 secţii care arată impecabil. Sunt la standarde europene, chiar internaţionale. Mă bucură că într-un timp foarte scurt, din septembrie şi octombrie, am reuşit astfel de investiţii care au dus la un standard foarte ridicat. Investiţiile sunt mari, efortul financiar a existat şi din partea Ministerului Sănătăţii, şi a CJ Suceava şi a Spitalului Judeţean. Efortul uman a fost pe măsură. Aici, echipa managerială a ţinut din scurt constructorii, astfel că s-au încadrat în termen cu lucrările. Sper ca anul viitor să închidem toate lucrările de investiţii. Drept dovadă că investiţiile au fost făcute ţintit, s-a mers la secţiile care aveau cea mai mare nevoie, care deservesc categorii de boli extrem de dificile. Anveloparea reduce cu 30% costul facturii pentru agentul termic”, a declarat astăzi Cătălin Nechifor.

Valoarea lucrărilor este de aproximativ 2 milioane 600 de mii de lei, bani veniţi de la Ministerul Sănătăţii, Consiliul Judeţean şi din veniturile proprii ale Spitalului Judeţean.

comments

comments




Leave a Reply

avatar