full screen background image

Firme sucevene care au accesat fonduri europene, în faliment sau insolvenţă

12 firme sucevene care au accesat fonduri europene nerambursabile destinate sectorului agricol sunt în faliment sau insolvenţă.

Valoarea creanţelor din ultimii 5 ani se ridică la 8 milioane de lei, pe care Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit trebuie acum să le recupereze.

Cel mai mic debit – în valoare de 50 de mii de lei – aparţine unei persoane fizice autorizate, iar cel mai mare, 1 milion 800 de mii, unei societîţi din Bălăceana.

Practic, companiile în faliment sau insolvenţă care au accesat fonduri europene pentru finanţarea programelor de dezvoltare rurală încalcă prevederile contractuale asumate de beneficiar atunci cînd au accesat banii.

Agenţia trebuie acum să recupereze integral fondurile nerambursabile, sarcină extrem de dificilă – din cele 250 de companii datoare la nivel naţional, numai de la una singură, din Bacău, s-a reuşit recuperarea banilor.

comments

comments