Joi seară a avut loc marșul absolvenților Universității Ștefan cel Mare Suceava și festivitatea de absolvire.
Studenții au plecat din campusul USV și au ajuns pe esplanada Casei de Cultură, unde a fost instalată scena.
Șefii de promoție ale celor 11 facultăți au fost felicitați în fața miilor de persoane prezente.
Cei mai merituoși studenți suceveni
Cei mai merituoși studenți suceveni sunt DELIA POPOVICI – Facultatea de Medicină și Științe Biologice, MĂDĂLINA GHELASĂ – Facultatea de Drept și Științe Administrative, ANDREI ILAȘ – Facultatea de Inginerie Alimentară, RALUCA ANDREEV – Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri, SABIN PATRARIU – Facultatea de Educație Fizică și Sport, ALEXANDRU EFROS – Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, DARIUS LUNGU – Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, COSMIN AVRAM – Facultatea de Inginerie mecanică, Autovehicule și Robotică, AGNES GALAN – Facultatea de Științe ale Educației, ALEXANDRU GOREA – Facultatea de Istorie și Geografie și ALEXANDRU ZARĂ – Facultatea de Silvicultură.
În cuvântul său, rectorul USV VALENTIN POPA a evidențiat eforturile depuse de cadrele didactice în pandemie, a scos în evidență sprijinul acordat refugiaților din Ucraina, dar a detaliat și personalitatea voievodului Ștefan cel Mare.
La festivitatea de absolvire USV au mai luat cuvântul reprezentanți din conducerile Prefecturii, Consiliului Județean și Primăriei Suceava.
Prezent la ceremonia de absolvire a Universității “Ștefan cel Mare” Suceava, primarul ION LUNGU a evidențiat buna colaborare între cele două instituții, materializată într-o multitudine de proiecte.
El a spus că absolvirea “este un prag între tinerețe și maturitate, de acum urmând pentru tineri găsirea unui loc de muncă și întemeierea unei familii”.
LUNGU a adăugat că își dorește ca un număr cât mai mare de absolvenți USV să rămână să lucreze în municipiul reședință, “mai ales că viitoarele proiecte de oraș inteligent sunt extrem de atractive”
Concerte ANDIA și Direcția 5
Evenimentul studenților suceveni s-a încheiat cu concerte ANDIA și Direcția 5.
Una dintre cele mai fresh apariții, pe scena muzicii românești, cu o voce inconfundabilă și prima care a urcat pe scenă este ANDIA, pe numele ei real Diana Constantin. Talentul și perseverența acesteia au ajutat-o să ajungă, într-un timp foarte scurt, pe cele mai înalte trepte ale topurilor muzicale din România. Colaborarea cu SPIKE, pentru piesa „Anotimpuri” a propulsat-o în carieră, iar la momentul actual este cea de-a cincea solistă a grupului Dj Project.
DIRECȚIA 5 este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite trupe de rock din România. Aceasta s-a înființat în anul 1991, iar la scurt timp după înființare au lansat primul album, intitulat „La vulturul de mare cu peștele în ghiare”. Cel mai recent album al trupei, Sensitive (Ambiental Love Songs), a fost lansat în anul 2021, la care trupa a colaborat cu interpretul Flavius Teodosiu, marcând, astfel, 30 de ani de existență.
Vă recomandăm să citiți și:
https://vivafm.ro/2021/06/18/marsul-absolventilor-usv/