acestui, Arcadia, dotarea, euro, investiți, iulie, luna, medicale, milion, peste, rețelei, tehnică
Peste 1 milion de euro investiți în dotarea tehnică a Rețelei Medicale Arcadia, în luna iulie a acestui an
aug. 23, 2021
Arcadia – Spitale și Centre Medicală continuă investițiile în sănătate. Potrivit unui comunicat de presă, doar în luna iulie 2021 cifra totală a...
Cristian Achiței: „Iresponsabilitate marca PSD: Cosmin Andrei vrea să renunțe la finanțarea de zeci de milioane de euro pentru modernizarea transportului local”
aug. 20, 2021
„Din nefericire pentru botoșăneni, la distanță de două mandate, povestea tristă a incompetenței primarului Ovidiu Portariuc se repetă. Ucenicul din urmă...
2,7 mil euro investiți de Dăruiește Viață în Spitalul Modular ATI Piatra Neamț, al doilea ridicat de asociație de la debutul pandemiei
iul. 27, 2021
Asociația, sponsorii și donatorii care s-au implicat în campania ”Împreună pentru Moldova” anunța finalizarea Spitalului Modular ATI Piatra Neamț, care redă...
Proiecte de aprox. 10 milioane de euro, în pregătire la şcoli gimnaziale din Suceava
iul. 12, 2021
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că „o prioritate în această perioadă pentru municipalitate, o reprezintă pregătirea proiectelor europene din...
Utilaje de ultimă generație, de peste 500 mii euro, expuse la USV Iași
iul. 06, 2021
La Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV Iași, fosta USAMV Iași), datorită parteneriatelor cu reprezentanți ai mediului...
Anularea Jocurilor Olimpice ar costa Japonia circa 13,5 miliarde euro
mai 25, 2021
Anularea Jocurilor Olimpice şi Jocurilor Paralimpice din această vară ar putea costa Japonia 13,56 miliarde euro, conform estimărilor făcute într-un studiu al...
Identitate românească pentru suma de 100 de euro
apr. 26, 2021
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova, în borseta...
Finanțare de 250 de milioane de euro pentru Spitalul Regional Iași
apr. 20, 2021
Ministerul Finanțelor a semnat un acord de împrumut în valoare de 250 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții pentru construcția Spitalului Regional...
AUDIO | Consiliul Județean va investi 1,2 milioane de euro în spitalele din județ
apr. 20, 2021
Consiliul Județean Botoșani va aloca 1,25 de milioane de euro pentru sistemul sanitar local. Suma va fi utilizată pentru o serie de investiții urgente în câteva...
A fost aprobat ajutorul de 3000 euro / ha pentru cultura de USTUROI ! Programul USTUROI 2020 – HG nr. 436 / 16.04.2021
apr. 19, 2021
Direcția Județeană Agricolă anunță că a fost adoptată Hotărârea nr. 436/2021 privind modificarea si completarea HG 108/2019 pentru aprobarea schemei ”Ajutor...